Chiar dacă am înțeles că timpul și spațiul nu există cu adevărat, că nu plec nicăieri și că sunt mereu Aici și Acum, îmi place să-mi privesc viața precum o Călătorie. Privesc viața precum o Călătorie în care fiecare pas e un dans între Dorință și Contemplare. În ființa mea, se naște o Iubire între Dorință (aspect masculin) și Contemplare (aspectul feminin). Visarea e dansul Iubirii dintre Dorință și Contemplare, un dans ce-mi creează Călătoria vieții. Visarea conține în ea atât Dorința cât și Contemplarea. Dorința e focul ce arde în Inima mea, e pasiunea și entuziasmul, e forța care

A fi autentică și a mă exprima din adevărul meu, a fost - și uneori încă mai este - o provocare pentru mine. Provocarea vine din asumarea consecințelor. Ce se întâmplă când spun un adevăr care nu convine sau care nu e primit așa cum aș vrea eu? Când nu sunt conștientă (nu îl Simt pe celălalt sau contextul) mă pot regăsi în una dintre cele două situații: Sunt focusată pe a-mi spune adevărul, cu orice preț... și, uit că adevărul în lipsa Iubirii poate să rănească profund Inima celuilalt. Când rostesc un adevăr care nu vine din Iubire, acesta

Au fost vise, revelații, adevărate Călătorii interioare, relații care m-au făcut să mă opresc și să mai arunc o privire către Întuneric/Umbră. Ceea ce am simțit și înțeles este că Întunericul nu e NICIODATĂ rău. Percepția mea, gradul de deschidere, gradul în care pot Vedea în Întuneric mă fac să pot Alege sau să repet o Atitudine. Atitudinea pe care o am în Întuneric (situații de viață în care nu pot vedea, necunoscut) determină felul în care eu mă simt aici: pot ”îngheța de frică” și să rămân blocată sau mă pot relaxa, cu Încredere, și atunci trăiesc o stare