Înapoi la Pagina principală

Înapoi la Pagina principală

Înapoi la Pagina principală

Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii.

Ce este Respirația Holotropică?


  • O poartă prin care fiecare dintre noi poate păşi pentru a experimenta în mod direct Stări de Conştiinţă Extinsă, acele stări în care putem percepe mai mult din realitatea obișnuită, mai mult din ceea ce credem că suntem, acele stări care ne oferă o nouă perspectivă asupra propriei experiențe de viață
  • Un instrument de navigare în scopuri terapeutice sau, pur şi simplu, de explorare a celor mai rafinate spaţii ale Fiinţei, care combină respiraţia accelerată voluntară, muzica evocativă și lucrul corporal


Ce îți poate aduce Respirația Holotropică?


  • conștientizarea unor mecanisme de gândire înțepenite, moștenite, care îți limitează experienţa de viaţă şi care creează în corpul tău blocaje de care nu ești conştient/ă;
  • ameliorarea sau chiar vindecarea unor boli fizice, a anxietăţii şi a depresiei;
  • conştientizarea anvergurii resurselor interioare şi a potenţialelor de care dispui;
  • vindecarea dependenţelor;
  • integrarea şi dizolvarea fricilor care îți guvernează viaţa;
  • regăsirea sensului şi a semnificaţiei vieţii, a bucuriei de a trăi;
  • înţelegerea mai profundă a spiritualităţii, căci, aşa cum afirma Stanislav Grof, „Spiritualitatea nu este o chestiune de credinţă, ci una de experienţă”.


De asemenea, în timpul sesiunilor de Respirație Holotropică este posibilă atingerea unui nivel calitativ diferit al Conştiinţei care facilitează accesul către trăirea unei multitudini de experienţe holotropice, împărțite generic în câteva categorii:


  • Experiențe corporal-senzoriale:  dilatarea corpului, pierderea granițelor corporale, senzații de expansiune, decorporalizare, sau dimpotrivă, senzația de îngreunare, de unificare cu pământul; se pot simți blocajele energetice în corp şi felul în care circulă energia în corp.
  • Experiențe biografice: retrăirea cu mare intensitate a unor episoade biografice post-natale - inclusiv unele de la o vârstă foarte mică -, a unor episoade reprimate, traumatice, însoțite de revelația unor semnificații majore. Acest tip de experiență are de multe ori un efect vindecător remarcabil pentru că reașează experiența respectivă într-un context în care o poți integra.
  • Experiențe perinatale (din preajma nașterii): retrăirea momentul nașterii și etapele premergătoare nașterii tale, secvențe din viața intrauterină, emoții și sentimente pe care le-ai îngropat în inconștient. Stanislav Grof consideră nașterea cea mai gravă traumă din viața unui om și că felul în care ne-am născut ne influențează întreaga viață. În cursul experiențelor perinatale apar amintiri și înțelesuri care ne pot reconstrui întregul mod în care vezi realitatea vieții tale. 
  • Experiențe transpersonale (în care transcendem identificarea cu corpul, mintea, emoțiile și convingerile noastre conștiente, în care putem accesa întreaga ”bază de date” a inconștientului colectiv despre care vorbea C.G.Jung; identificarea cu orice lucru sau ființă din univers, prin accesarea unor teritorii necunoscute ale psihicului și conștiinței tale; identificări cu personaje mitologice sau aparținând unor mari tradiții mistice; experiențe ale unor vieți anterioare.


Procesul de transformare interioară este accesibil ORICUI îl alege, căci este un proces natural, intrinsec naturii conştiinţei.


În Călătoria Inimii vei găsi contextul experienţial şi teoretic care poate susţine propriul tău proces de transformare interioară.


Vino să experimentăm împreună Respiraţia Holotropică!