A fi autentică și a mă exprima din adevărul meu, a fost - și uneori încă mai este - o provocare pentru mine. Provocarea vine din asumarea consecințelor. Ce se întâmplă când spun un adevăr care nu convine sau care nu e primit așa cum aș vrea eu? Când nu sunt conștientă (nu îl Simt pe celălalt sau contextul) mă pot regăsi în una dintre cele două situații: Sunt focusată pe a-mi spune adevărul, cu orice preț... și, uit că adevărul în lipsa Iubirii poate să rănească profund Inima celuilalt. Când rostesc un adevăr care nu vine din Iubire, acesta

Au fost vise, revelații, adevărate Călătorii interioare, relații care m-au făcut să mă opresc și să mai arunc o privire către Întuneric/Umbră. Ceea ce am simțit și înțeles este că Întunericul nu e NICIODATĂ rău. Percepția mea, gradul de deschidere, gradul în care pot Vedea în Întuneric mă fac să pot Alege sau să repet o Atitudine. Atitudinea pe care o am în Întuneric (situații de viață în care nu pot vedea, necunoscut) determină felul în care eu mă simt aici: pot ”îngheța de frică” și să rămân blocată sau mă pot relaxa, cu Încredere, și atunci trăiesc o stare

Am înțeles că Viața e ca un Ocean iar eu fac parte din acesta. Oceanul e cel în care și care m-a născut; e mai mare decât mine. Eu nu pot controla Oceanul, dar pot alege cum să trăiesc în el. Viața trăită la nivelul de suprafață e cea obișnuită, ”normală”;  aici am contact fizic cu lumea exterioară, aici uneori e cald și bine iar alteori e furtună. Când trăiesc aici am două variante: să fac pluta (renunț la alegerile mele și mă las în voia Oceanului) sau să înot (eu aleg încotro mă duc). O mare parte din viața